Adaptarea afacerilor la noul context
Liderii de business din Maramureș și din întreaga regiune se reunesc la Conferința Regională Romanian Business Leaders Maramureș, ediția a 2-a, ce va avea loc în 21 Aprilie 2023, la Hotel Magus din Baia Mare.
Într-un context global definit de volatilitate și incertitudine, vom privi spre viitor în cadrul conferinței, cu optimism și încredere. Cu toții cunoaștem sintagma “în crize se nasc cele mai mari opotunități”, așadar vom căuta împreună oportunitățile care se ridică în Europa și în regiune, vom înțelege mai profund cadrul macroeconomic actual și noile poziționări ale marilor puteri la nivel global. Cei prezenți vor descoperi perspectivele actuale ale liderilor de business locali și vor identifica cele mai eficiente soluții care se pot genera pentru ca afacerile lor să se adapteze la contextul actual.
Discutăm la conferință despre viitor și unul dintre invitații speciali va fi domnul Sebastian Burduja, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, care vine pentru prima dată în Maramureș în timpul mandatului său ca ministru. Totodata, participanții vor avea oportunitatea de a participa activ la doua sesiuni de lucru care abordeaza teme importante pentru companiile autohtone: “Digitalizarea companiilor românești” și “Soluții la criza actuală a pieței forței de muncă din România”.
Vă așteptăm la cel mai important eveniment de afaceri din Maramureș!
Evenimentul este organizat de Romanian Business Leaders, filiala Maramureș.

